Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a efectuat, joi, o vizita la postul public "Radio-Moldova", in cadrul careia a participat la festivitatea de inaugurare a unui nou program "Radio Moldova Muzical" si la solemnitatea de dare in exploatare a complexului digital de emisie.
Presedintele a mentionat faptul ca astazi, intr-un moment festiv prilejuit de aniversarea a 78-a a Radiodifuziunii moldovenesti, s-au produs doua evenimente remarcabile - lansarea unui nou program in cadrul radioului public - "Radio Moldova Muzical" si trecerea "Radio-Moldova" la emisie in format digital.
Pentru prima data de la declararea independentei, dupa o perioada de degradare a postului national de radio, inclusiv de reducere a programelor si capacitatilor de emisie, asistam la inaugurarea unui nou program de radio, care va emite 24 din 24 de ore. Este un semnal pozitiv si o marturie a faptului ca postul public de radio se afla la etapa reinnoirilor si a unor transformari calitativ noi, a relevat seful statului in cuvintul de salut adresat colaboratorilor "Radio-Moldova" si radioascultatorilor in emisie directa la "Radio-Moldova Muzical".
Presedintele a accentuat importanta asigurarii de catre administratia IPNA Compania "Teleradio-Moldova" a ireversibilitatii procesului de modernizare, de lansare a unor noi produse mediatice de calitate, care sa prezinte interes pentru noi categorii de ascultatori. In context Vladimir Voronin a subliniat ca institutia publica a audiovizualului va fi si pe viitor sprijinita in aceste eforturi de catre conducerea tarii. Presedintele a mentionat in context ca in bugetul de stat pentru anul 2009 vor fi luate in calcul necesitatile IPNA Compania "Teleradio-Moldova", legate inclusiv de retehnologizarea continua a companiei.
Este semnificativ faptul ca "Radio Moldova Muzical", orientat in special pentru ascultatorul tinar, vine sa completeze suita de masuri desfasurate in tara in contextul Anului Tineretului. Sper ca atit programele muzicale, cit si buletinele de stiri, emisiunile zilnice in direct pentru tineri vor prezenta pentru tinerii ascultatori o sursa sigura, captivanta de informare si documentare, a declarat Presedintele.
Vladimir Voronin a evidentiat in aceasta ordine de idei faptul ca, potrivit ultimilor sondaje de opinii, posturile publice de televiziune si radio ramin a fi cele mai credibile surse de informare pentru cetateni. Presedintele a indemnat colaboratorii "Radio-Moldova" sa mentina traditiile frumoase acumulate in cei 78 de activitate si sa contribuie si pe viitor in cel mai activ mod la consolidarea si prosperarea statului Republica Moldova. Vladimir Voronin a adresat felicitari ascultatorilor si colaboratorilor postului "Radio Moldova" cu prilejul trecerii postului public de radio la difuzarea in format digital, precum si cu ocazia lansarii "Radio Moldova Muzical", exprimindu-si speranta ca aceste doua evenimente vor marca inceputul unei noi etape de succes in activitatea de creatie a postului public de radio si vor conduce la imbogatirea paletei programelor si emisiunilor muzicale radio cu produse noi, cu impact maximal asupra radioascultatorilor.
Presedintele a dorit colaboratorilor "Radio-Moldova" cutezanta, indrazneala, noi viziuni si abordari in activitatea de creatie, cit mai mult spirit tineresc si sa se mentina mereu in topul preferintelor radioascultatorilor.
In cursul vizitei Vladimir Voronin a luat cunostinta de compartimentele retehnologizate ale Radiodifuziunii (centrala radio, sala de montare a programelor informative, studiourile si cabinele de emisie), s-a intilnit cu conducatorii subdiviziunilor din cadrul "Radio-Moldova".