Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) declară că PRO TV încearcă să intimideze instituţia publică de reglementare a audiovizualului, după ce postul a reclamat că CCA nu i-a prelungit de drept licenţa de emisie, transmite Info-Prim Neo.
PRO TV a difuzat joi, 11 decembrie, un comunicat prin care a anunţat că CCA a refuzat prelungirea licenţei, care expiră la 23 decembrie, motivând pretinse încălcări legate de lipsa programelor de ştiri pentru persoanele cu deficienţe de auz, volumul de publicitate şi înlocuirea unui jurnal de ştiri realizat de PRO TV Bucureşti. PRO TV consideră nejustificat refuzul şi a anunţat că va ataca în instanţă CC, se arata în comunicatul semnat de directorul PRO TV Chişinău, Cătălin Giosan.
În replică, CCA a remis un comunicat de presă, prin care infirmă informaţia prezentată de PRO TV. Comunicatul difuzat de PRO TV Chişinău nu corespunde realităţii şi nu este altceva decât o tentativă de intimidare a instituţiei autonome publice de reglementare a audiovizualului, se arată într-un comunicat de presă al CCA.
În prezent PRO TV Chişinău activează în temeiul licenţei de emisie, după expirarea căreia, CCA va proceda în conformitate cu legislaţia în vigoare, se mai arată în comunicatul CCA.