Fostul consilier municipal, Mihai Roşcovan, consideră absolut necesară revizuirea actelor de privatizare a postului municipal de televiziune Euro TV şi a postului municipal de radio Antena C efectuată ilegal. Roşcovan a declarat că atât el, cât şi consilierul Oleg Cernei, au încercat să se opună în acea şedinţă a Consiliului municipal Chişinău vânzării la licitaţie a posturilor municipale de radio şi televiziune.
Mihai Roşcovan spune că acesta a fost un dezastru organizat de consilierii din partea Partidului Comuniştilor şi Partidului Popular Creştin Democrat în Consiliul municipal Chişinău (CMC), care au votat "înstrăinarea pe baza concursului investiţional".
Roşcovan susţine că a prezentat conducerii actuale a Primăriei o mapă de acte ce demonstrează ilegalitatea privatizării posturilor de radio şi TV, dar aceasta nu a avut curajul, voinţa politică să încerce să reîntoarcă lucrurile pe făgaşul normal, spune ex-consilierul municipal, adăugând că-i este frică ca de acest sindrom de neîncredere în forţele proprii să nu se molipsească şi majoritatea fragilă din actualul Parlament.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat că neapărat va fi efectuată revizuirea privatizărilor ilegale ale posturilor municipale Antena C şi Euro-TV. Primarul susţine că ilegalitatea privatizărilor este demonstrată şi de costul simbolic cu care s-au vândut aceste posturi. Noii proprietari au achitat doar câte 1-2 milioane de lei, pe când utilajul costă de zeci de ori mai mult, spune Dorin Chirtoacă. Primarul speră în revenirea la normalitate, inclusiv prin modificarea Codului audiovizualului, care ar permite administraţiilor publice locale să aibă câte un post de radio şi/sau televiziune pentru a informa populaţia despre activitatea sa.
În aprilie 2006, vicepreşedintele de atunci al Parlamentului, Iur ie Roşca, a anunţat public că posturile municipale de radio Antena C şi Euro TV vor fi privatizate după ce va fi adoptat Codul Audiovizualului şi a dat asigurări oficiale în acest sens. După mai multe luni de încercări şi tatonări a terenului, în ianuarie 2007, consilierii comuniştii şi PPCD-iştii au vândut postul de radio Antena C unei persoane fizice cu 1,05 milioane lei. Postul de televiziune Euro TV Chişinău a devenit proprietatea altei persoane fizice, la un preţ de 2 milioane lei.
Misiunile diplomatice acreditate la Chişinău s-au arătat îngrijorate în acele zile de procesul de reorganizare a instituţiilor publice ale audiovizualului din Chişinău, mai multe organizaţii media s-au declarat contrariate de modul în care a avut loc această reorganizare. Mai mulţi angajaţi ai celor două posturi au atacat în judecată deciziile CMC şi dispoziţiile primarului interimar de atunci, Vasile Ursu, dar nu au obţinut nici un rezultat. Dosarul se află la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.(IPN)