Consiliul Coordonator al Audiovizualului a refuzat prelungirea licenţei postului rus de radio Ploaia de argint.
Conducerea CCA a argumentat această decizie prin faptul că disputa dintre postul de radio şi consiliu a devenit obiect de litigiu. Gheorghe Gorincioi preşedintele CCA a declarat presei că activitatea postului a fost sistată în conformitate cu noul Cod al Audiovizualului care prevede acordarea automată a licenţelor de emisie.
CCA i-a propus postului de radio să participe la concursul pentru obţinerea frecvenţelor, licenţa fiind prelungită automat doar în cazul radiodifuzorilor care au primit licenţe după intrarea în vigoare în 2006 a noului Cod al Audiovizualului. Conducerea postului de radio a refuzat să participe la concurs şi a solicitat în instanţa de judecată anularea concursului la care au fost scoase frecvenţele postului. Instanţa de judecată a decis amânarea concursului până la soluţionarea cazului.
CCA s-a conformat deciziei instanţei şi a anulat concursul pentru obţinerea acestor frecvenţe. Totodată CCA, a decis sistarea activităţii radiodifuzorului până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată în acest caz pe motiv că licenţa de activitate a postului de radio a expirat încă din primăvara anului 2009.