Publika TV se pregăteşte de lansare. La această oră, în studioul de ştiri se instalează ultimele echipamente. Reprezentanţii postului nu au vrut să dezvăluie data oficială a intrării în emisie. Calendarul propus este însă respectat în totalitate. Ei au precizat că lansarea Publika TV va fi însoţită de o campanie de comunicare interactivă.
Jurnaliştii, de limbă rusă şi de limbă română, cei mai valoroşi de pe piaţa media din Moldova, au început trainingul în urmă cu trei luni, iar acum simulează, cât mai aproape de condiţiile reale, programele televiziunii. Alături de aceştia, în echipă au fost cooptaţi foarte mulţi intelectuali (regizori, actori, scriitori). Au fost operate modificări în structura de conducere a organizaţiei.
Toate operaţiunile sunt coordonate de cei doi directori, Dumitru Ţîra și George Saghin, iar proiectul este condus de Sergiu Toader. Toţi ceilalţi traineri, printre care Carmen Ungureanu, editor-şef, şi Alin Romaşcan, producător general, sunt oameni cu multă experienţă în televiziune.
Publika TV este o televiziune de ştiri, cu programe informative din oră în oră. Este vorba despre cea mai mare investiţie sută la sută românească făcută de o companie de media din România în afara graniţelor ţării.
UNIMEDIA vă invită să urmăriţi, în exclusivitate, câteva fotografii din studioul Publika TV: