Noua conducere a postului de radio ,,Antena C" a prezentat Consiliului Coordonator al Audiovizualului noul concept al instituţiei, care a şi fost aprobat unanim de către membrii CCA.
Imparţialitate, echidistanţă şi independenţă editorială - aceştia sunt pilonii pe care se va axa ulterioara activitate a postului de radio ,,Antena C", susţine noul director al instituţiei Victoria Bucătaru.
Toţi lucrătorii radioului au participat la trening-uri de instruire în funcţie de activitatea pe care o exercită. Echipa s-a păstrat integral, iar managerul Victoria Bucătaru afirmă că restabilirea principiilor va contribui la creşterea audienţei.
Membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului au pus în discuţie situaţia ,,Antenei" şi au salutat iniţiativa noii conduceri a radiodifuzorului de a pune pe post programe care constituie 100% producţie proprie.
Preşedintele CCA, Gheorghe Gorincioi, a subliniat că politica editorială joacă un rol determinant în statutul oricărei instituţii media.
Potrivit declaraţiilor noului director al Antenei C, postul de radio se află pe locul 17 în topul preferinţelor ascultătorilor.